Când ne gândim la pictură ne gândim la marii artiști ai trecutului și prezentului, la tablouri care se vând cu milioane de dolari, la picturi murale și mulți ani de exercițiu pentru a dobândi abilitățile și cunoștințele necesare pentru a stăpâni această formă de artă… sau nu?
Dorim să creștem interesul copiilor pentru acuarele și să le dezvoltăm simțul artistic prin folosirea culorilor: ca atare sau în combinații. Cine spune că trebuie să folosim o pensulă? Ce-ați zice de o periuță de dinți, niște vată sau chiar propriile degetele?
Diferite tipuri de acuarele vor permite crearea unei game largi de efecte artistice. Micuți vor invata cum le pot folosi creativ, ce efecte pot obține cu diferite cantități de culoare și apă, precum și importanța de a lasă lucrările să se usuce (altfel, am muncit degeaba!).
Le vom pune la încercare atenția, răbdarea, dexteritatea și, desigur, creativitatea. Nici spiritul de echipă nu va lipsi, micuții artiști împărțind nu doar spațiul, ci și materiale de lucru. Vor fi încurajați să își aștepte rândul, să-și prezinte compozițiile și să aprecieze lucrările colegilor.
Reviews
There are no reviews yet.